Portarul Rapidului, Mircea Bornescu, nu poate uita perioada petrecută la Craiova, sub culorile alb-albastre ale Universității. Deși se simte bine în Giulești, acolo unde a fost adoptat de rapidiști, goalkeeperul spune că Universitatea va păstra un loc special în sufletul său și că nu s-a gândit că va trebui să părăsească vreodată Știința.
„Eu nu am vrut să plec de la Știința. A fost o anume conjunctură, nu vreau să mai intru în detalii. Eu aș fi vrut să rămân la Craiova! Voi fi foarte emoționat de faptul că voi juca împotriva Universității. Eu nu mă gândeam că se va întâmpla chestia asta, că voi părăsi Universitatea… Viața însă așa a făcut!„, a declarat Bornescu pentru Gazeta de Sud.
În altă ordine de idei, portarul Rapidului are încredere în viitorul Universității. Bornescu e convins că performanțele vor apărea până la urmă în Bănie, deoarece lotul echipei este unul foarte puternic, chiar dacă locul din clasament este unul neașteptat de slab.
„Știința a avut lot valoros și sunt convins că va avea un lot redutabil și în viitor. În campionatul trecut am fost foarte aproape de calificarea în cupele europene. Și zic că numai ghinionul a făcut să nu ne calificăm în Europa League„, a conchis portarul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER